clover_09
Administrator
Joined: 24 Jun 2007
Posts: 202
Location: CAMPULUNG MUSCEL |
|
 POEZII |
 |
Fata pe care-o iubesc
Fata pe care-o iubesc
Fata pe care-o iubesc e frumoasa
S-as vrea sa v-o descriu,
Ea are-n priviri adancimi de abis
Si ochii verzi-cenusii
Fata pe care-o iubesc e frumoasa
Si-i greu s-o cuceresc,
E cea care-atunci cand paseste pe strada
Toti se-ntorc si-o privesc
Fata pe care-o iubesc e frumoasa, si
Dragostea mea tot creste,
O vad foarte rar fiindca sta cam departe
Si ea nu prea ma iubeste.
Si daca de cu ziua...
Si daca de cu ziua se-ntampla sa te vaz,
Desigur ca la seară un tei o sa visez,
Iar daca peste ziua eu intalnesc un tei,
In somnu-mi toata noaptea te uiti in ochii mei
Din noi
Nu vreau decat
un colt de cer
sa cada pe pamant.
Nu vreau nimic,
doar visul cel frumos,
sa fie sfant...
Nu vreau decat
iubirea-n palme
sa o prind.
Noi doi
Eu
Tu -
Doua batai nebunesti
de inima
sufletul meu
ingenunchiat...
O simpla, atat de simpal privire -
nu simti cum ma pierd ?
Daca te iubesc
De ce iti dau drumul ?
Declaratie de dragoste
Te iubesc nu doar pentru ceea ce esti
ci si pentru ceea ce sunt, atunci cand sunt cu tine
Te iubesc nu doar pentru ceea ce ai facut din tine insuti, ci si pentru ceea ce faci acum din mine.
Te iubesc pentru ca mi-ai facut mai mult bine decat orice convingere
si m-ai fericit mai mult decat oricare soarta.
Ai facut asta chiar fara sa ma atingi,
fara sa-mi vorbesti, fara sa-mi faci macar un semn.
Ai facut-o doar prin simplul fapt ca existi langa mine si,
la urma urmei, s-ar putea ca tocmai asta sa fie
ceea ce se intelege
de obicei prin cuvantul "prieten"!
Adoratie
Ca oceanul in iulie, mangaiat de briza,
trupu-ti imprastie betia proaspata, buna:
zapada si trandafiri.
Roua-n padure de mai, ciresii salbatici de langa izvoare,
n-au o mai dulce miresma
ca buzele tale
Sclipire-orbitoare,
coboara-ti privirea in tarana ce-o calci,
saruta-l pe cel ce ti inchina
banguind -
sclavul tau !
Cantec de dragoste la marginea marii
Cu gleznele julite, eu te pandesc cand treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cate le-ncap ochii spre ea, si vor zbura falfaiind,
cand ai sa vii, pana-n piscul vazduhului ca o stea.
Vor ramane prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
starnind margeanele domoale
si corzile.
Uite, epava corabiei lui Simbad, marinarul
ca un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un varf injunghie-n mijloc clestarul,
peste toate puntile alearga raci vii.
Iti daruiesc o stea la mare, un crab si un delfin !
Adu-i in spinare pana la nisipuri.
Ma voi preface orb si am sa vin
cu bratul intins, sa-ti mangai chipul
Aici gasiti cateva poezii care mie imi plac, o parte sunt personale, o parte le-am adunat de-a lungul peregrinarilor mele pe internet. Sper sa va placa si voua. Daca aveti poezii care va plac si care credeti ca merita sa apara pe site (chiar scrise de voi) le astept
De dragoste
Oh, cat as sta sa te privesc!
sa-ti mangai tamplele, rotund,
Cuvinte dulci sa iti soptesc
Sa beau licoarea pan' la fund.
Sa simt suflarea-n parul meu,
Soptindu-mi cand si cand
Te voi iubi de-acum mereu,
Cu glasul tau cel bland... .
Sa te simt si sa te-ador,
Nu m-as satura vreodata,
Sa-ti sarut fiecare por,
De mireasma-ti imbatata.
Sa-nchid ochii si sa simt,
Degetele pe-a mea piele,
Sa ma mangai, sa te-alint,
cand e cerul plin de stele.
Istoviti sa adormim
In cearceafuri moi
Si in vis sa ne iubim,
Pe toti norii de sub noi... .
In loc de iubire
Doar perna stie cat am plans!
Tu, nu vei sti, ca nu-ti voi spune,
Tinand in brate perna strans
Soptind in noapte al tau nume...
Crezi ca mi-a fost usor,
Cand te iubeam numai pe tine
Si mistuit de-al tau dor
Tu nu stiai de mine?
Am acceptat prietenia ta,
Era mai mult decat nimic,
Dar imima inca spera
Sa ma iubesti si tu un pic.
Degeaba te-ai intors la mine,
Acum,imi esti prietena doar,
Si-as vrea sa te iubesc pe tine
Te-as amagi insa in zadar.
Pentru ca stiu, nu ma iubesti,
Te simti doar singura, parasita,
Hai, vino sa imi povestesti,
Prietena mi-esti, dar nu iubita.
Vei mai iubi, asta o stiu,
O stii si tu prea bine,
Eu sunt aici, exemplu viu
Iubesc acum, dar nu pe tine.
Am acceptat prietenia ta
Si asta iti voi fi mereu,
Iubit? Nu, chiar de as vrea
Si nu-s de vina eu.
Jocul de-a iubirea
Se lasa trista seara iar,
Si maine, maine vine in zadar,
De n-oi fi tu, sa ma saruti,
Singuratatea sa mi-o cruti.
Mai trece-o noapte. Fara tine.
Pe unde esti? M-antreb, ti-e bine?
Cruda esti, iubito - acum o stiu,
Iubit eu, n-am sa-ti mai fiu.
Te-am asteptat zi dupa zi,
Ca niciodata-am plans, iubito
speram ca totusi vei veni,
Si cred ca totusi n-aveam minte !
Nu esti de vina tu,stiu bine,
doar eu, ca nu am inteles,
Ca n-ai iubire pentru mine
Nici c-ai avut de-ales !
Atat ca asta imi este plata, da,
Am fost iubit ca si tine,
Si n-am iubit pe altcineva
Cum tu nu ma iubesti pe mine.
Ce-i asta, Doamne, e un joc?
Cand esti iubit, de ce nu poti iubi?
Si cand nu esti iubit deloc
De ce te-ncumeti totusi a tanji?
De-i joc cu asta nu se joaca!
Opreste farsa asta-ndata!
Si daca nu e joc... si daca...
Stiu jocul, Plata si Rasplata?
Te vad in toate
Macar de-as sti ce vreau,
Macar de-as stii ce simt!
Ganduri zalude de seara...
pe cine-ncerc sa mint?
Seara, cand vine seara,
Atunci mi-e si mai greu,
Cand umbre destul de lungi pe pereti
Imita palid chipul tau.
Mi-e-un dor nebun de tine,
Mi-e dor cat nu se poate
Chipul tau... Chipul tau
In gandurile toate... .
Somnul
Ochii se-nchid, pleoapele cad grele
Noaptea vine sa cearna,
Gandurile mele.
E sfarsit de zi si-nceput de visare
Odihna vine ca balsam,
Nimic nu mai doare.
M-ai iubit si te-am iubit
Inca o zi, inca o zi,
Pana la asfintit!
Am mai simtit in piept ca bate
Am mai trait o zi cu tine
De le-as trai asa pe toate !
De ce nu-mi scrii
As vrea sa stiu de ce nu-mi scrii
Cu ce-am gresit eu oare?
Observ in comportarea ta
Un semn de intrebare.
Am asteptat atit de mult
O veste de la tine
Sa stiu si eu cum o mai duci
Ti-e rau or iti e bine !?
Am asteptat c-atunci sa-mi spui
Cuvinte de alinare,
Sa ma rasfeti, sa-mi spui,-minciuni-
Sau poate-o vorba mare...
Ce bine a fost cind tu erai
Si te-ntilneam in drum,
Ma-nbratisai, si mingiiai
Si cit de trist e-acum...
Cantec fara raspuns
De ce te-oi fi iubind, iubită visatoare,
care mi te-ncolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie
in jurul pieptului, in jurul tamplelor,
mereu frageda, mereu unduitoare ?
De ce te-oi fi iubind, nevastă gingasa
ca firul de iarba ce taie in doua
luna varatica azvarlind-o in ape,
despartita de ea insasi
ca doi indragostiti dupa imbratisare ?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare caprui rasarindu-mi peste umar,
tragand cu el un cer de miresme
cu nouri subtiri fara umbra ?
De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat,
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de manji cu coame rebele ?
De ce te-oi fi iubind atata, iubire,
vartej de-anotimpuri colorand un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunza cazand. Ca o rasuflare-aburita de ger.
Buna dimineata
M-am trezit de dimineata
Cu raze de soare pe fata;
Stiu ca tu le-ai trimis
Cand te-ai trezit din vis.
Vrabiute cantau sub fereastra
Trimise de tine, stiu sigur
Spuneau ceva de iubirea noastra
Cum ca se simte adiind in jur.
Cand am deschis apoi fereastra
Aerul proaspat m-a ametit
Tot tu, iubit-o l-ai trimis
Poze - Gal 2
Poze - Gal 1
Citate celebre despre dragoste
Ce este dragostea ?
Poezii de dragoste
Cum a aparut site-ul...
Home
Codul bunelor moduri
Zodiac (Euro, Indian, Evreiesc)
Trandafir
Sunt foc si tu ma stingi cu roua,
Trandafir în glob de ape.
Si lacrimi de încep sa-ti scape,
În suflet a-nceput sa-mi ploua…
Ale mele gânduri salta,
Din oceanul de pacate,
Catre-o insula de soapte
Unde tu îmi esti iubit?…
Tu îmi esti potop de vise,
Rânduri eu zidesc din ele,
Sau un trandafir de stele
Între taine nepatrunse…
Ape curg pe pietre sacre,
În hatisuri de rubine.
Te iubesc numai pe tine…
Lacrimi curg, idei albastre….
Pana tarziu, asteptand o fata...
Apa bate-n steampuri malurile noptii,
risipind ovale fumurii si reci.
N-o mai cerc cu palma, nu mai trag cu sortii:
noaptea-i fara luna, sa te vad cand treci.
Sirului de slepuri, clatinat de fluvii,
nu-i mai masor ritmul, rasturnat in tropi,
suiera sirena portului, si nu vii,
orizontu-l muta dincolo de plopi
si-i atat de-aproape ca-l ajung c-o piatra
- daca-s ridica -, de langa calcai -
clipa se repeta siesi, inc-o data.
Nu mi-ar zice nimeni de plec: - :Mai ramai".
Numenea-i pe tarmuri, nici un ochi intr-insul
sa nu mai rasfranga nu-i deschis.
Si desfac de-avalma, gandului, tot stransul,
peste cheiul negru, ca un vis in vis.
E greu...
E greu a rade...
Cand ochii sunt plansi
Cand ultima speranta
Din viata ti s-a stins
.............
Scriu aceste randuri mici
Sa te ajunga si sa plangi
Ca asa m-ajuns pe mine
Cand ma tot gandesc la tine
.............
Nu-ti cer flori din fundul marii
Nu-ti cer stelele ceresti
Doar atat iti cer eu tie...
Spune-mi daca ma iubesti...!!!
Cu dor nebun...
Cu dor nebun tânjeste inima mea dupa tine,
Cu dor nebun inima mi te cheama-nnecata în suspine,
Cu dor nebun... te iubesc si te mistui în al meu piept,
Cu dor nebun... clipa revederii astept... astept !
Am strigat catre tine cu sufletul îndurerat de plâns,
Dar tot zbuciumul meu n-a fost înca de ajuns,
Te vreau... ceresc Ierusalim... primeste-mi dorul în tine,
Si naste-te cu dorul tau sfânt aievea în mine...
Te simt în fiecare trista tacere, pe tine, locas nemuritor,
Te ard... în fiecare durere cu flacara aprinsului dor,
Te chem... cu glas de sânge, te strig... te doresc,
Te iubesc... cu fiorii iubirii alerg sa te regasesc...!
Ne poate desparti spatiul, sau timpul, sau chinul ?!
Ne poate desparti întunericul, hâdul, meschinul ?!
Nu ! Rugul Iubirii nu cunoaste limite prestabilite
Ci arde în continuu prin zari netarmurite !
Nu... cu lacrimi de sânge tânjesc al meu dor,
Si catre cerul tau macar cu gândul zbor !
Lacrimi de Iubire
Sunt lacrimi care au izvorat
Din trista mea fiinta.
Sant lacrimile care-mi curg
De dor si de cainta,
Ca-n viata ta patrund mai mult
Iar tu m-ajuti s-o fac
Vreau sa m-opresc sa spun ceva
Nu fac nimic si tac...
Ce bine-ar fi sa vreau sa pot
Iubirea ca s-o iau
"Napoi cu sarutari cu tot
Sa pot....dar oare vreau ?!..
Renunt, revin si uite asa
Ma chinuiesc intr-una
De-ar fi sa mor sau sa traiesc
Simt ca imi e tot una
Când ai nevoie de dragoste
Când ai trebuință de dragoste nu ti se da dragoste.
Când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
Când esti singur nu poti sa scapi de singuratate.
Când esti nefericit nu are sens sa o spui.
Când vrei sa strangi în brate nu ai pe cine.
Când vrei sa dai un telefon sunt toti plecati.
Când esti la pamânt cine se intereseaza de tine ?
Cui îi pasa ?? cui o sa-i pese vreodat ??
Fii tu lânga mine, gândeste-te la mine.
Poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos,
Nu ma parasi, caci n-as mai suporta înca o ruptura.
fii lânga mine, tine cu mine.
Intelege-ma, iubeste-ma, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
Fii iubita mea permanenta..
Hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla.
Sa ne atasam, sa ajungem la echilibru.
Dar nu sper nimic. nu primeste dragoste
Când ai necesitate de dragoste.
Când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
Când esti la pamânt nici o femeie nu te cunoaste.
Iubind în taina
Iubind în taina am pastrat tacere,
Gandind ca astfel o sa-ti placa tie,
Caci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.
Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau sa ma-nec de dulcea-nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.
Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi si blonde plete ?
Cu o suflare racoresti suspinu-mi,
C-un zimbet faci gindirea sa se-mbete.
Fa un sfirsit durerii... vin' la sanu-mi.
Adio
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rãmâi, rãmâi, cu bine!
Mã voi feri în calea mea
De tine.
De astãzi dar tu fã ce vrei,
De astãzi nu-mi mai pasã
Cã cea mai dulce-ntre femei
Mã lasã.
Cãci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Sã mã îmbãt ºi de scântei
Din stele,
Când degerând atâtea dãþi,
Eu mã uitam prin ramuri
ªi aºteptam sã te arãþi
La geamuri.
O, cât eram de fericit
Sã mergem împreunã,
Sub acel farmec liniºtit
De lunã!
ªi îndată ce în tainã mã rugam
Ca noaptea-n loc sã steie,
În veci alãturi sã te am,
Femeie!
Din a lor treacãt sã apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.
Cãci astãzi dacã mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.
ªi dacã luna bate-n lunci
ªi tremurã pe lacuri,
Totuºi îmi pare cã de-atunci
Sunt veacuri.
Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rãmâi -
Adio!
Afarã-i toamnã
Afarã-i toamnã, frunza 'mprãºtiatã,
Iar vântul svârlã 'n geamuri grele picuri;
ªi tu citeºti scrisori din roase plicuri
ªi într'un ceas gândeºti la viaþa toatã.
Pierzându-þi timpul tãu cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni 'n uºa ta sã batã;
Dar ºi mai bine-i, când afarã-i sloatã,
Sã stai visând la foc, de somn sã picuri.
ªi eu astfel mã uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaþa creºte rânduri-rânduri;
De odat'aud foºnirea unei rochii,
Un pufos pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subþiri ºi reci mi-acoper ochii.
Amorul unei marmure
Oºtirile-i alungã în spaimã îngheþatã,
Cu sufletu-n ruinã, un rege-asirian,
Cum stâncelor aruncã durerea-i înspumatã
Gemândul uragan.
De ce nu sunt un rege sã sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Sã fac sã rump-o lume ce sfâºie-n tãcere
Zdrobit sufletul meu.
Un leu pustiei rage turbarea lui fugindã,
Un ocean se-mbatã pe-al vânturilor joc,
ªi norii-ºi spun în tunet durerea lor mugindã,
Gândirile de foc.
Eu solitar n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Cãci mie mi-a dat soarta amara mângâiere
O piatrã sã ador.
Murindului speranþa, turbãrii rãzbunarea,
Profetului blestemul, credinþei Dumnezeu,
La sinucid o umbrã ce-i sperie desperarea,
Nimic, nimica eu.
Nimica, doar icoana-þi, care mã înveninã,
Nimic, doar suvenirea surâsului tãu lin,
Nimic decât o razã din faþa ta seninã,
Din ochiul tãu senin.
ªi te iubesc, copilã, cum repedea junie
Iubeºte-n ochi de flacãri al zilelor noroc,
Iubesc cum ar fi iubeºte pe-o albã vijelie
Un ocean de foc.
Din ochi de-ar soarbe geniu slãbita mea privire,
De-ar tremura la sânu-mi gingaºul tãu mijloc,
Ai pune pe-a mea frunte în vise de mãrire
Un diadem de foc.
ªi-aº pune soarta lumii pe buza-þi purpurie,
Aº pune lege lumii râzândul tãu delir,
Aº face al tãu zâmbet un secol de orgie,
ªi lacrimile-þi mir.
Cãci te iubesc, copilã, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândã, ca vulturul mãrirea,
Ca visul pe-un copil.
ªi pasu-n urma-þi zboarã c-o tainicã mânie,
Ca un smintit ce catã cu ochiu-ngãlbenit,
Cu fruntea-nvineþitã, cu faþa cenuºie
Icoana ce-a iubit.
Atât de fragedã...
Atât de fragedã, te-asameni
Cu floarea albã de cireº,
ªi ca un înger dintre oameni
În calea vieþii mele ieºi.
Abia atingi covorul moale,
Mãtasa sunã sub picior,
ªi de la creºtet pân-în poale
Pluteºti ca visul de uºor.
Din încreþirea lungii rochii
Rãsai ca marmura în loc -
S-atârnã sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi ºi noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasã blândã din poveºti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-aratã cât de dulce eºti,
Cât poþi cu-a farmecului noapte
Sã-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde ºoapte,
Cu-mbrãþiºãri de braþe reci.
Deodatã trece-o cugetare,
Un vãl pe ochii tãi fierbinþi:
E-ntunecoasa renunþare,
E umbra dulcilor dorinþi.
Te duci, º-am înþeles prea bine
Sã nu mã þin de pasul tãu,
Pierdutã vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Cã te-am zãrit e a mea vinã
ªi vecinic n-o sã mi-o mai iert,
Spãºi-voi visul de luminã
Tinzându-mi dreapta în deºert.
ª-o sã-mi rãsai ca o icoanã
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroanã -
Unde te duci? Când o sã vii?
Cãlin
Gazel
Toamna frunzele colindã,
Sun-un grier sub o grindã,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mânã tremurândã,
Iarã tu la gura sobei
Stai ca somnul sã te prindã.
Ce tresari din vis deodatã?
Tu auzi pãºind în tindã -
E iubitul care vine
De mijloc sã te cuprindã
ªi în faþa ta frumoasã
O sã þie o oglindã,
Sã te vezi pe tine însãþi
Visãtoare, surâzândã.
I
Pe un deal rãsare luna, ca o vatrã de jãratic,
Rumenind strãvechii codri ºi castelul singuratic
ª-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot -
De departe-n vãi coboarã tânguiosul glas de clopot;
Pe deasupra de prãpãstii sunt zidiri de cetãþuie,
Acãþat de pietre sure un voinic cu greu le suie;
Aºezând genunchi ºi mânã când pe-un colþ, când pe alt colþ,
Au ajuns sã rupã gratii ruginite-a unei bolþi
ªi pe-a degetelor vârfuri în ietacul tãinuit
Intrã - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit.
Ci prin flori întreþesute, printre gratii luna moale
Sfiicioasã ºi smeritã ºi-au vãrsat razele sale;
Unde-ajung par vãruite zid, podele, ca de cridã,
Pe-unde nu - pãrea cã umbra cu cãrbune-i zugrãvitã.
Iar de sus pân-în podele un painjen prins de vrajã
A þesut subþire pânzã strãvezie ca o mreajã;
Tremurând ea licureºte ºi se pare a se rumpe,
Încãrcatã de o burã, de un colb de pietre scumpe.
Dupã pânza de painjen doarme fata de-mpãrat;
Înecatã de luminã e întinsã în crivat.
Al ei chip se zugrãveºte plin ºi alb: cu ochiu-l mãsuri
Prin uºoarã-nvineþire a subþirilor mãtãsuri;
Ici ºi colo a ei hainã s-a desprins din sponci º-aratã
Trupul alb în goliciunea-i, curãþia ei de fatã.
Rãsfiratul pãr de aur peste perini se-mprãºtie,
Tâmpla bate liniºtitã ca o umbrã viorie,
ªi sprâncenele arcate fruntea albã i-o încheie,
Cu o singurã trãsurã mãiestrit le încondeie;
Sub pleoapele închise globii ochilor se bat,
Braþul ei atârnã leneº peste marginea de pat;
De a vârstei ei cãldurã fragii sânului se coc,
A ei gurã-i descleºtatã de-a suflãrii sale foc,
Ea zâmbind îºi miºcã dulce a ei buze mici, subþiri;
Iar pe patu-i ºi la capu-i presuraþi-s trandafiri.
Iar voinicul s-apropie ºi cu mâna sa el rumpe
Pânza cea acoperitã de un colb de pietre scumpe:
A frumseþii haruri goale ce simþirile-i adapã,
Încãperile gândirii mai nu pot sã le încapã.
El în braþe atașează fata, peste faþã i se-nclinã,
Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspinã,
ªi inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic -
ª-apoi pleacã iar în lume nãzdrãvanul cel voinic.
II
Ea a doua zi se mirã cum de firele sunt rupte,
ªi-n oglind-ale ei buze vede vinete ºi supte -
Ea zâmbind ºi trist se uitã, ºopoteºte blând din gurã:
- Zburãtor cu negre plete, vin' la noapte de mã furã.
III
Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samã deie-ºi -
Dar ea seamãnã celora îndrãgiþi de singuri ei-ºi.
ªi Narcis vãzându-ºi faþa în oglinda sa, izvorul,
Singur fuse îndrãgitul, singur el îndrãgitorul.
ªi de s-ar putea pe dânsa cineva ca sã o prindã,
Când cu ochii mari, sãlbateci se priveºte în oglindã,
Subþiindu-ºi gura micã ºi chemându-se pe nume
ªi fiindu-ºi sie dragã cum nu-i este nime-n lume,
Atunci el cu o privire nãlucirea i-ar discoasã
Cum cã ea - frumoasa fatã - a ghicit cã e frumoasã.
Idol tu! rãpire minþii! cu ochi mari ºi pãrul des,
Pentr-o inimã fecioarã mândru idol þi-ai ales!
Ce ºopteºte ea în tainã când priveºte cu mirare
Al ei chip gingaº ºi tânãr, de la cap pân' la picioare?
"Vis elegant avut-am noaptea. A venit un zburãtor
ªi strângându-l tare-n braþe, era mai ca sã-l omor...
ªi de-aceea când mã caut în peretele de-oglinzi,
Singuricã-n cãmãruþã braþe albe eu întinz
ªi mã-mbrac în pãrul galben, ca în strai uºor þesut,
ªi zãrind rotundu-mi umãr mai cã-mi vine sã-l sãrut.
ªi atunci de sfiiciune mi-iese sângele-n obraz -
Cum nu vine zburãtorul ca la pieptul lui sã caz?
Dacã boiul mi-l înmlãdiiu, dacã ochii mei îmi plac,
E temeiul cã acestea fericit pe el îl fac.
ªi mi-s dragã mie însãmi pentru cã-i sunt dragã lui -
Gurã tu! învaþã minte, nu mã spune nimãrui,
Nici chiar lui, când vine noaptea lângã patul meu tiptil,
Doritor ca o femeie ºi viclean ca un copil!"
IV
Astfel vine-n toatã noatea zburãtor la al ei pat.
Se trezi din somn deodatã de sãrutu-i fermecat;
ªi atuncea când spre uºã el se-ntoarce ca sã fugã,
Ea-l opreºte-n loc cu ochii ºi c-o mult smeritã rugã:
- O, rãmâi, rãmâi la mine, tu, cu viers duios de foc,
Zburãtor cu plete negre, umbrã fãrã de noroc
ªi nu crede cã în lume, singurel ºi rãtãcit,
Nu-i gãsi un suflet tânãr ce de tine-i îngrãdit.
O, tu umbrã pieritoare, cu adâncii, triºtii ochi,
Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!
El s-aºeazã lângã dânsa ºi o ține de mijloc,
Ea ºopteºte vorbe arse de al buzelor ei foc:
- O, ºopteºte-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres
Dulci cuvinte ne'nþelese, însã încărcate de-nþeles.
Al vieþii vis de aur ca un fulger, ca o clipã-i,
ªi-l visez, când cu-a mea mânã al tãu braþ rotund îl pipãi,
Când pui capul tu pe pieptu-mi ºi bãtãile îi numeri,
Când sãrut cu-mpãtimire ai tãi albi ºi netezi umeri
ªi când sorb al tãu rãsuflet în suflarea vieþii mele
ªi când inima ne creºte de un dor, de-o dulce jele;
Când pierdutã razimi fruntea de-arzãtorul meu obraz,
Pãrul tãu bãlai ºi catifelat de mi-l legi dupã grumaz,
Ochii tãi pe jumãtate de-i închizi, mi-ntinzi o gurã,
Fericit mã simt atuncea cu asupra de mãsurã.
Tu!!... nu vezi... nu-þi aflu nume... Limba-n gurã mi se leagã
ªi nu pot sã-þi spun odatã cât - ah! cât îmi eºti de dragã!
Ei ºoptesc, multe ºi-ar spune ºi nu ºtiu de-unde sã-nceapã,
Cãci pe rând ºi-astupã gura când cu gura se adapã;
Unu-n braþele altuia, tremurând ei se sãrutã,
Numai ochiul e vorbareþ, iarã limba lor e mutã,
Ea-ºi acopere cu mâna faþa roºã de sfialã,
Ochii-n lacrimi ºi-i ascunde într-un pãr ca de petealã.
V
S-au fãcut ca ceara albã faþa roºã ca un mãr,
ªi atâta de subþire, sã o tai c-un fir de pãr.
ªi cosiþa ta bãlaie o aduni la ochi plângând,
Inimã fãr' de nãdejde, suflete bãtut de gând.
Toatã ziua la fereastrã, suspinând, nu spui nimicã,
Ridicând a tale gene, al tãu suflet se ridicã;
Urmãrind pe ceruri limpezi cum pluteºte-o ciocârlie,
Tu ai vrea sã spui sã ducã cãtre dânsul o solie,
Dar ea zboarã... tu cu ochiul plutitor ºi-ntunecos
Stai cu buze discleºtate de un tremur dureros.
Nu-þi mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaºtri.
Nu uita cã-n lacrimi este taina ochilor albaºtri.
Stele rare din tãrie cad ca picuri de argint,
ªi seninul cer albastru mândru lacrimile-l prind;
Dar dacã ar cãdea toate, el rãmâne trist ºi gol,
N-ai putea sã faci cu ochii înãlþimilor ocol -
Noaptea stelelor, a lunei, a oglinzilor de râu
Nu-i ca noaptea cea mocnitã ºi pustie din sicriu;
ªi din când în când vãrsate, mândru lacrimile-þi ºed,
Dar de seci întreg izvorul, atunci cum o sã te vãd?
Prin ei curge rumenirea, mândrã, ca de trandafiri,
ªi zãpada viorie din obrajii tãi subþiri -
Apoi noaptea lor albastrã, a lor dulce vecinicie,
Ce uºor se mistuieºte prin plânsorile pustie...
Cine e nerod sã ardã în cãrbuni smarandul rar
ª-a lui vecinicã lucire s-o striveascã în zadar?
Tu-þi arzi ochii ºi frumseþa... Dulce noaptea lor se stinge,
ªi nici ºtii ce pierde lumea. Nu mai plânge, nu mai plânge!
VI
O, tu crai cu barba-n noduri ca ºi câlþii când nu-i perii,
Tu în cap nu ai grãunþe, numai pleavã ºi puzderii.
Bine-þi pare sã fii singur, crai bãtrân fãrã de minþi,
Sã oftezi dup-a ta fatã, cu ciubucul între dinþi?
Sã te primbli ºi sã numeri scânduri albe în cerdac?
Mult bogat ai fost odatã, mult rãmas-ai tu sãrac!
Alungat-o-ai pe dânsa, ca departe de pãrinþi
În coliba împistritã ea sã nasc-un pui de prinþ.
În zadar ca s-o mai cate tu trimiþi în lume crainic,
Nimeni n-a afla locaºul unde ea s-ascunde tainic.
VII
Surã-i sara cea de toamnã; de pe lacuri apa surã
Înfunda miºcarea-i creaþã între stuf la iezãturã;
Iar pãdurea lin suspinã ºi prin frunzele uscate
Rânduri, rânduri trece-un freamãt, ce le scuturã pe toate.
De când codrul, dragul codru, troienindu-ºi frunza toatã,
κi deschide-a lui adâncuri, faþa lunei sã le batã,
Tristã-i firea, iarã vântul sperios vo creangã farmã -
Singuratece izvoare fac cu valurile larmã.
Pe potica dinspre codri cine oare se coboarã?
Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o mãsoarã.
ªapte ani de când plecat-ai, zburãtor cu negre plete,
ª-ai uitat de soarta mândrei, iubitoarei tale fete!
ªi pe câmpul gol el vede un copil umblând desculþ
ªi cercând ca sã adune într-un cârd bobocii mulþi.
- Bunã vreme, mãi bãiete! - Mulþumim, voinic strãin!
- Cum te cheamã, mãi copile? - Ca pe tatã-meu - Cãlin;
Mama-mi spune câteodatã, de-o întreb: a cui-s, mamã?
"Zburãtoru-þi este tatã ºi pe el Cãlin îl cheamã."
Când l-aude, numai dânsul îºi ºtia inima lui,
Cãci copilul cu bobocii era chiar copilul lui.
Atunci intrã în colibã ºi pe capãtu-unei laiþi,
Lumina cu mucul închis la culoare într-un hârb un roº opaiþ;
Se coceau pe vatra surã douã turte în cenuºã,
Un papuc e sub o grindã, iarã altul dupã uºã;
Hârâitã, noduroasã, stã în colb râºniþa veche,
În cotlon torcea motanul, pieptãnându-ºi o ureche;
Sub icoana afumatã unui sfânt cu comãnac
Arde-n candel-o luminã cât un sâmbure de mac;
Pe-a icoanei policioarã, busuioc ºi mint-uscatã
Umplu casa-ntunecoasã de-o mireasmã pipãratã;
Pe cuptiorul uns cu humã ºi pe coºcovii pereþi
Zugrãvit-au c-un cãrbune copilaºul cel isteþ
Purceluºi cu coada sfredel ºi cu beþe-n loc de labã,
Cum mai bine i se ºede unui purceluº de treabã.
O beºicã-n loc de sticlã e întinsã-n ferestruie
Printre care trece-o dungã mohorâtã ºi gãlbuie.
Pe un pat de scânduri goale doarme tânãra nevastã
În mocnitul întuneric ºi cu faþa spre fereastã.
El s-aºeazã lângã dânsa, fruntea ei o netezeºte,
O desmiardã cu durere, suspinând o drãgosteºte,
Pleacã gura la ureche-i, blând pe nume el o cheamã,
Ea ridicã somnoroasã lunga genelor maramã,
Spãriet la el se uitã... i se pare cã viseazã,
Ar zâmbi ºi nu se-ncrede, ar rãcni ºi nu cuteazã.
El din patu-i o ridicã ºi pe pieptul lui ºi-o pune,
Inima-i zvâcneºte tare, viaþa-i parcã se rãpune.
Ea se uitã, se tot uitã, un cuvânt mãcar nu spune,
Râde doar cu ochii-n lacrimi, spãrietã de-o minune,
ª-apoi îi suceºte pãrul pe-al ei deget alb, subþire,
κi ascunde faþa roºã l-a lui piept duios de mire.
El ºtergarul i-l desprinde ºi-l împinge lin la vale,
Drept în creºtet o sãrutã pe-al ei pãr de aur moale
ªi bãrbia i-o ridicã, s-uitã-n ochii-i plini de apã,
ªi pe rând ºi-astupã gura, când cu gura se adapã.
VIII
De treci codri de aramã, de departe vezi albind
ª-auzi mândra glãsuire a pãdurii de argint.
Acolo, lângã izvoarã, iarba pare de omãt,
Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet;
Pare cã ºi trunchii vecinici poartã suflete sub coajã,
Ce suspinã printre ramuri cu a glasului lor vrajã.
Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint
Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind;
Ele trec cu harnici unde ºi suspinã-n flori molatic,
Când coboarã-n ropot dulce din tãpºanul prãvãlatic,
Ele sar în bulgãri fluizi peste prundul din rãstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
Mii de fluturi mici albaºtri, mii de roiuri de albine
Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,
Umplu aerul vãratic de mireasmã ºi rãcoare
A popoarelor de muºte sãrbãtori murmuitoare.
Lângã lacul care-n tremur somnoros ºi lin se bate,
Vezi o masã mare-ntinsã cu fãclii prea luminate,
Cãci din patru pãrþi a lumii împãraþi ºi-mpãrãtese
Au venit ca sã serbeze nunta gingaºei mirese;
Feþi-frumoºi cu pãr de aur, zmei cu solzii de oþele,
Cititorii cei de zodii ºi ºãgalnicul Pepele.
Iatã craiul, socru-mare, rezemat în jilþ cu spatã,
El pe capu-i poartã mitrã ºi-i cu barba pieptãnatã;
Þapãn, drept, cu schiptru-n mânã, ºede-n perine de puf
ªi cu crengi îl apãr pagii de muscuþe ºi zãduf...
Acum iatã cã din codru ºi Cãlin mirele iese,
Care þine-n a lui mânã mâna gingaºei mirese.
Îi foºnea uscat pe frunze poala lungã-a albei rochii,
Faþa-i roºie ca mãrul, de noroc i-s umezi ochii;
La pãmânt mai cã ajunge al ei pãr de aur moale,
Care-i cade peste braþe, peste umerele goale.
Astfel vine mlãdioasã, trupul ei frumos îl poartã.
Flori albastre are-n pãru-i ºi o stea în frunte poartã,
Socrul roagã-n capul mesei sã pofteascã sã se punã
Nunul mare, mândrul soare, ºi pe nunã, mândra lunã.
ªi s-aºeazã toþi la masã, cum li-s anii, cum li-i rangul,
Lin vioarele rãsunã, iarã cobza þine hangul.
Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine?
Toþi se uitã cu mirare ºi nu ºtiu de unde vine,
Pânã vãd pãinjeniºul între tufe ca un pod,
Peste care trece-n zgomot o mulþime de norod.
Trec furnici ducând în gurã de fãinã marii saci,
Ca sã coacã pentru nuntã ºi plãcinte, ºi colaci;
ªi albinele-aduc miere, aduc colb mãrunt de aur,
Ca cercei din el sã facã cariul, care-i meºter faur.
Iatã vine nunta-ntreagã - vornicel e-un grierel,
Îi sar purici cândva cu potcoave de oþel;
În veºmânt de catifele, un bondar rotund în pântec
Somnoros pe nas ca popii glãsuieºte-ncet un cântec;
O cojiþã de alunã trag locuste, podu-l scutur,
Cu musteaþa rãsucitã ºede-n ea un mire flutur;
Fluturi mulþi, de numeroase neamuri, vin în urma lui un lanþ,
Toþi cu inime uºoare, toþi ºãgalnici ºi berbanþi.
Vin þânþarii lãutarii, gândãceii, cãrãbuºii,
Iar mireasa vioricã i-aºtepta-ndãrãtul uºii.
ªi pe masa-mpãrãteascã sare-un greier, crainic sprinten,
Ridicat în douã labe, s-a-nchinat bãtând din pinten;
El tuºeºte, îºi încheie haina plinã de ºireturi:
- Sã iertaþi, boieri, ca nunta s-o pornim ºi noi alãturi.
_________________
[URL=http://imageshack.us] [/URL]
Shot at 1969-12-31
citeste http://tokiohotelcoolrumania.myforum.ro/regulation-vt41.html REGULAMENTUL |
|
